Am început să construiesc poduri cu mult înainte să-mi dau seama că asta fac, de fapt. Între oameni, idei, experiențe, domenii. Nu poduri din metal sau beton, ci poduri care leagă ceea ce pare, la început, incompatibil.
Am petrecut mulți ani în corporații. Am relaționat cu oameni din culturi diferite, am lucrat în contexte internaționale unde eficiența, contextul și strategia sunt la ele acasă. Am înțeles cum funcționează ecosistemele economice mari, cum se influențează reciproc și ce rol are fiecare piesă dintr-un mecanism aparent impersonal. Poate nu întâmplător, materia pe care o predau cu cea mai mare plăcere este Macroeconomia — e acolo o frumusețe în felul în care lucrurile aparent abstracte se leagă între ele și dau naștere unui întreg. E acea viziune de sus care imi dă puterea să stabilesc direcția.
Apoi, în ultimii ani, am făcut pasul în zona guvernamentală. O lume diferită, cu alt ritm, alte reguli — unde am înțeles, poate mai bine decât oriunde, cum funcționează cu adevărat puterea, interesul și decizia publică. Din păcate, este și locul unde, mai des decât ar trebui, se dărâmă poduri: între generații, între stat și cetățean, între merit și rol. Dar simt că se apropie momentul în care cei care știu să construiască vor avea din nou spațiu. O spun fără emfază, dar cu convingerea că atunci cand mă voi intersecta iar cu acea zonă, voi pune umărul la reconstrucție alături de oameni capabili, lucizi și cu intenții bune.
Acum, mă concentrez pe ceea ce pot face concret, zi de zi: educație și antreprenoriat. Două medii în care podurile nu sunt doar necesare, ci sunt vitale pentru progres. În educație, construim legături între curiozitate și sens, între teorie și acțiune. În antreprenoriat, podurile se nasc din încredere, colaborare și claritate. Construiesc, în prezent, o școală de business într-un mediu academic formal, universitar. Și o fac pentru că simt o responsabilitate profundă: să creez spații de formare reală, ancorate în economie, dar inspirate de leadership, nu doar de administrare. Să ofer o alternativă autentică, în care tinerii și profesioniștii pot învăța cum se construiesc nu doar cariere, ci și comunități.
Pentru mine, construirea nu se face niciodată de unul singur. Niciodată. Construcția reală apare în context – alături de alți oameni care știu să țină direcția, care gândesc sistemic, care nu se pierd în zgomot. Am privilegiul să fiu înconjurat de astfel de oameni. Lideri autentici. Și, fără a mă ascunde, cred că sunt și eu unul dintre ei – pentru că am învățat să ascult, să decid, să cresc alături de ceilalți. Nu visez singur, ci construiesc împreună.
Când construiesc un ecosistem de business, o fac cu aceeași logică a podurilor. Nu mă interesează doar să adun companii — ci să le leg între ele, să creez circulație între idei, resurse, know-how. Să formez un angrenaj în care oamenii nu doar coexistă, ci cresc împreună. Asta face un holding cu sens.
Fiecare pod are o pricină. Un „de ce”. De cele mai multe ori, pricina vine dintr-un gol care trebuie umplut: o ruptură, o lipsă, un dezechilibru. Am învățat să caut acele goluri — între oameni, instituții, perspective — și să propun construcții care să le depășească. Niciun pod nu se face singur. Dar cineva trebuie să-l vadă primul.
Nu știu unde mă va duce următorul pod pe care îl voi începe. Dar știu sigur un lucru: va fi solid, bine ancorat și va duce exact acolo unde trebuie — pentru mine și pentru cei care vor merge alături.


Lasă un răspuns