M-am uitat în ultima perioadă la câteva opinii despre cum ar trebui să arate omul care conduce România în perioada următoare. Interesant este că, dincolo de diferențele dintre oameni, apare aceeași dorință: un om serios, competent, cu experiență profesională reală, cu personalitate, cu rezultate în domeniul său și, poate cel mai important, cu cât mai puține compromisuri în spate.
Pare simplu. În realitate, aici începe una dintre cele mai mari probleme ale politicii românești.
Pentru că oamenii care ar putea conduce bine o țară sunt, de multe ori, exact oamenii care au cele mai multe motive să nu intre în politică.
Mă gândesc la câteva categorii.
Prima categorie este cea a oamenilor care au făcut deja politică. Au experiența jocului, înțeleg mecanismele de putere, știu să negocieze, să construiască majorități, să vorbească cu partidele și să înțeleagă că politica înseamnă, până la urmă, și compromis. Problema este că experiența politică poate însemna lucruri foarte diferite. Poți avea experiență în construcția unei politici publice, dar poți avea și experiență în supraviețuirea într-un sistem de putere. Iar cele două lucruri nu sunt deloc același lucru.
A doua categorie este cea a oamenilor din corporații. Aici cred că România are o resursă extraordinară, pe care o folosim prea puțin. Am lucrat în corporații și am întâlnit foarte mulți oameni de o valoare profesională excepțională. Oameni care au construit cariere în sisteme extrem de bine organizate, care au lucrat cu obiective, bugete, indicatori de performanță, echipe internaționale, proceduri, risc, compliance, transformare și schimbare. Oameni care au trecut prin zeci de cursuri și programe de leadership, care au învățat să ia decizii și să răspundă pentru ele.
Și mai este ceva important: oamenii buni din corporații învață să lucreze sistemic. Înțeleg că un rezultat nu vine dintr-o singură decizie spectaculoasă, ci dintr-o sumă de procese care trebuie să funcționeze împreună. Învață să construiască echipe, să măsoare performanța, să corecteze lucrurile care nu funcționează și să ducă un proiect până la capăt.
În multe dintre țările dezvoltate, această experiență a mediului privat ajunge firesc în administrație. Oameni care au condus companii, divizii, proiecte sau organizații mari intră pentru o perioadă în serviciul public și aduc cu ei un alt mod de a privi lucrurile.
România ar avea enorm de câștigat din asta.
Numai că aici apare o problemă foarte concretă: cum convingi un om foarte bun dintr-o corporație să plece?
Pentru că acel om are, de multe ori, un salariu foarte bun. Are predictibilitate, are un traseu de carieră, are continuitate, are obiective clare și știe unde poate ajunge peste trei sau cinci ani. Știe ce primește în schimbul muncii sale.
În administrație poate primi o funcție importantă, dar și o doză uriașă de incertitudine. Poate ajunge demnitar pentru câteva luni. Poate să muncească enorm într-un sistem în care rezultatele depind de foarte mulți alți oameni. Poate să intre într-un conflict public pentru o decizie în care crede și, după câteva luni, să descopere că mandatul s-a terminat.
Iar întoarcerea în corporație poate să nu mai fie atât de simplă. Piața te poate privi diferit, tu însuți te poți fi schimbat, iar uneori un om care a intrat în administrație pentru a contribui își pierde tocmai confortul profesional pe care l-a lăsat în urmă.
De aceea cred că oamenii din corporații sunt poate cei mai greu de adus în politică și administrație, dar în același timp pot fi printre cei care pot schimba cel mai mult modul în care funcționează statul.
Un exemplu care îmi vine în minte este Iancu Guda. Îl urmăresc de mult timp și cred că reprezintă foarte bine profilul unui profesionist care vine dintr-un mediu în care competența, analiza și rezultatele contează. În 2025 a acceptat să se implice în zona guvernamentală, fiind cooptat în consiliul consultativ pentru reforma companiilor de stat, iar ulterior a devenit consilier onorific al premierului Ilie Bolojan.
A avut opinii ferme, a intrat în dezbateri și, evident, a atras și foarte multă critică. Asta face parte din democrație. În spațiul public, valoarea profesională nu te scutește de contestare, iar uneori chiar te expune mai mult, pentru că oamenii te judecă prin filtre foarte diferite.
Dar mie mi se pare interesant altceva în povestea lui: cât de greu este pentru un profesionist să intre într-un sistem politic fără să devină politician în sensul clasic al cuvântului.
Și poate aici este una dintre marile provocări ale României.
A treia categorie este cea a profesioniștilor. Economiști, medici, profesori, antreprenori, ingineri, juriști, oameni care și-au construit reputația în domeniul lor și care ar putea aduce expertiză reală în administrație. Sunt foarte importanți, dar și aici apare aceeași întrebare: câți dintre ei sunt dispuși să își pună reputația la bătaie într-un sistem în care orice decizie poate fi interpretată politic?
Și, în sfârșit, există oamenii care au deja experiență în administrație și politică și care au învățat mecanismul. Ei sunt indispensabili pentru că un stat nu poate fi condus doar de oameni foarte inteligenți care intră pentru prima dată într-o instituție. Ai nevoie și de oameni care cunosc mecanismele, legislația, procedurile, negocierile și realitatea politică.
Aici cred că este, de fapt, combinația dificilă: politică, experiență profesională, competență managerială și integritate.
Problema este că oamenii care le reunesc pe toate sunt puțini. Iar cei care le au sunt, de multe ori, suficient de bine așezați profesional încât să își permită să spună „nu”.
Poate că întrebarea corectă nu este doar „cine poate conduce România?”, ci și „ce trebuie să facem pentru ca oamenii care ar putea conduce-o bine să vrea să o facă?”
Pentru că o țară nu se schimbă doar prin oamenii care ajung la putere. Se schimbă și prin oamenii de valoare care acceptă, pentru o perioadă din viața lor, să intre în sistem și să pună ceea ce au învățat în slujba lui.
Iar aici avem încă o problemă de rezolvat: cum construim un sistem în care un om competent să poată intra în politică fără să fie obligat să învețe mai întâi să supraviețuiască politic?
Lasă un răspuns