Există o poveste despre un om căruia i s-a oferit o grădină extraordinară. Nu orice grădină, ci una pe care o așteptase ani întregi. Avea terenul, avea resursele, avea oamenii care urmau să o amenajeze și, mai ales, avea șansa să o transforme într-un loc de care să se bucure o întreagă comunitate.
Când au început lucrările, câțiva oameni au observat că într-un colț al grădinii ceva nu era perfect. Au început să discute, să conteste, să ceară oprirea lucrărilor. Aveau și ei argumentele lor. Unele poate întemeiate, altele discutabile.
Numai că, în timp ce ei dezbăteau acel colț, întreaga grădină rămânea neamenajată.
Iar omul se întreba: oare chiar nu mai vede nimeni grădina?
Mă întreb dacă nu cumva exact aici am ajuns și noi, la Galați.
Astăzi, lucrările de modernizare a Falezei Dunării au fost oprite. Și recunosc: sunt furios. Nu pentru că nu respect opiniile altora, nu pentru că nu înțeleg importanța protejării mediului, ci pentru că văd zi de zi această faleză și știu cât de mult ne-am dorit să o avem, în sfârșit, așa cum merită orașul nostru.
Am ieșit de nenumărate ori cu bicicleta pe faleză. M-am plimbat, am respirat aerul Dunării, m-am bucurat de priveliște. De fiecare dată când merg în alte orașe și vorbesc despre Galați, mă mândresc cu Dunărea și cu faleza noastră. Știu ce potențial extraordinar avem.
Și tocmai de aceea așteptam cu nerăbdare ziua în care vor începe lucrările.
Știam că va fi greu. Știam că vor exista șantiere, că traficul va fi îngreunat, că accesul va fi afectat și că vom avea de suportat un anumit disconfort. Dar îl acceptasem. Pentru că înțelegeam că, după o perioadă de investiții și transformare, urma să avem ceva cu adevărat frumos.
Și acum ce facem? Ne oprim!
Oare chiar am ajuns să fim atât de preocupați de o parte, încât să pierdem din vedere întregul?
Să fie foarte clar: nimeni nu își dorește să fie tăiați arbori sănătoși. Doamne ferește! Arborii trebuie protejați, mediul trebuie respectat, iar soluțiile tehnice trebuie să fie responsabile. Nu cred că dezvoltarea unui oraș trebuie să se facă împotriva naturii.
Dar oare chiar nu putem face ambele lucruri? Oare chiar nu putem avea și arbori, și o faleză modernă? Și spații verzi, și piste pentru biciclete? Și protecția mediului, și un spațiu public civilizat?
Eu asta îmi doresc!
Și mai am câteva întrebări.
Unde au fost aceste organizații în toată perioada în care proiectul a fost pregătit? Cât timp au existat dezbateri publice? Ce propuneri concrete au formulat? Ce soluții alternative au pus pe masă? Cât au contribuit la îmbunătățirea proiectului înainte ca lucrările să ajungă în această etapă?
Nu vreau să denigrez pe nimeni și nici să pun la îndoială dreptul cuiva de a contesta. Dar am dreptul să întreb dacă, dincolo de discursul despre protejarea mediului, există și o preocupare reală pentru ceea ce se întâmplă cu întregul oraș.
Pentru că este foarte ușor să oprești ceva. Este mult mai greu să construiești.
Este ușor să identifici o problemă. Este mult mai greu să vii cu o soluție care să împace interesele tuturor.
Și este extraordinar de simplu să obții satisfacția unei victorii într-o dispută. Dar ce construiești după aceea?
Știți cât de greu se câștigă o asemenea oportunitate?
Vorbim despre o investiție de 226 de milioane de lei, cu aproximativ 175 de milioane de lei finanțare europeană nerambursabilă, pentru modernizarea a 3,5 kilometri din Faleza Dunării.
Știu ce înseamnă să pregătești un asemenea proiect. Știu cât de greu se atrag fondurile europene, câte documente, avize, proceduri și etape trebuie parcurse. Știu câtă muncă este în spatele unei asemenea investiții.
Nu vorbim despre o idee desenată pe un șervețel. Vorbim despre o oportunitate reală, finanțată, pregătită și ajunsă în etapa de execuție.
Iar acum lucrările sunt suspendate.
Termenul inițial de 24 de luni era deja unul lung. Acum cine mai știe cât vom aștepta? Cât vor dura procesele? Câte întârzieri vor apărea? Ce se va întâmpla cu finanțarea? Cât va costa, în cele din urmă, acest blocaj?
Și cine plătește pentru toate acestea?
Nu doar financiar. Plătim noi, cetățenii. Prin disconfortul șantierului, prin traficul îngreunat, printr-un spațiu public care rămâne nefuncțional și prin anii în care am putea să ne bucurăm de o investiție, dar nu o facem.
Mai sunt și locurile de muncă, activitatea economică generată de proiect, oportunitățile pentru firmele locale și toate beneficiile pe care o asemenea transformare le poate aduce orașului.
Toate acestea contează. Sau ar trebui să conteze.
Dar vocea celor mulți unde este?
Am convingerea că sunt foarte mulți gălățeni care își doresc modernizarea falezei. Oameni care vor să aibă un oraș mai frumos, mai funcțional, mai atractiv. Oameni care nu sunt împotriva protejării mediului, dar care înțeleg că dezvoltarea presupune să găsești un echilibru între toate aceste obiective.
Și mă întreb de ce, de fiecare dată, ajungem să discutăm atât de mult despre vocile cele mai zgomotoase, în timp ce dorința unei majorități tăcute pare să nu conteze.
Oare câți dintre gălățeni au fost întrebați dacă își doresc această modernizare? Câți dintre noi așteptau să vadă faleza transformată? Câți au acceptat disconfortul lucrărilor tocmai pentru că știau ce va urma?
Nu cred că oamenii care își doresc o faleză modernă sunt mai puțin preocupați de mediu. Nu cred că dorința de a avea piste de biciclete, spații verzi, alei civilizate și zone de relaxare este incompatibilă cu respectul pentru natură.
Dimpotrivă, cred că aceasta este exact direcția în care trebuie să mergem.
Eu nu vreau să câștig o dispută. Vreau să câștige Galațiul!
Sper ca Justiția să clarifice toate aspectele și ca proiectul să poată continua în condiții legale. Dar mă îngrijorează timpul pierdut și mă îngrijorează că o investiție atât de importantă poate deveni victima unui blocaj prelungit.
Și mai am o întrebare, poate cea mai incomodă dintre toate:
Dacă peste trei sau patru ani vom avea aceeași faleză, același șantier și o finanțare compromisă, cine își va asuma responsabilitatea pentru anii pierduți?
Cei care astăzi sărbătoresc oprirea lucrărilor? Cei care au contestat?
Sau, ca de atâtea ori, vom constata că nimeni nu este responsabil și că, între timp, orașul a mai pierdut o oportunitate?
Eu nu vreau să ajungem acolo.
Vreau să ies cu bicicleta pe o faleză modernă. Vreau să mă plimb cu familia, să respir aerul Dunării, să mă bucur de un spațiu frumos și să fiu mândru că locuiesc în Galați.
Nu cred că cer prea mult.
Și nu cred că trebuie să ne cerem scuze pentru că ne dorim dezvoltare.
Să protejăm fiecare copac care poate fi protejat. Dar să nu sacrificăm viitorul unei întregi comunități.


Lasă un răspuns