La Șantierul Naval Damen Galați a fost lansată la apă o nouă navă militară construită în România. E vorba de o navă OPV 2600, construită în țara noastră pentru Marina Pakistanului.
Pakistanul a achiziționat alte două corvete din clasa Yarmook în urma unui contract anterior semnat cu Damen – navele PNS Yarmook și PNS Tabuk care au fost predate deja Marinei pakistaneze în 2020 și care au fost construite de Damen tot în Galați.
La Șantierul Naval Galați, Damen a construit până în prezent peste 30 de nave militare pentru 13 forțe navale din întreaga lume, inclusiv Olanda și alte state NATO.

