📢 Un mesaj pentru corporatiști și toți cei care au simțit, măcar o dată, frustrarea că un coleg nou a fost angajat cu un salariu mai mare, în timp ce tu, cu aceleași sau chiar competențe superioare, ai continuat să livrezi rezultate optime.
Îl urmăresc de ceva timp pe Mogor Csibi și îmi place felul în care percepe dinamica angajaților pe piața muncii. Rezonez cu el atunci când spune: „S-a promis prea mult și s-a livrat prea puțin. Campaniile de employer branding au creat super imagini pentru companii, ca odată ce ai intrat să vezi că imaginea e una și realitatea alta. Iar asta a dus la o scădere a încrederii nu doar în campanii, ci și în companii.”
Cred că și eu, și mulți dintre voi, am simțit același lucru. S-a investit prea mult în atragerea oamenilor și prea puțin în a-i loializa pe cei care deja erau acolo, livrând rezultate. Cât de mult costă, de fapt, timpul în care un nou angajat se acomodează? Și, de fapt, cine îl ajută să se integreze? Adesea, fix colegii existenți, plătiți mai puțin, dar cu experiență și rezultate dovedite.
Susțin cu tărie că este greșit că „a devenit o practică comună să schimbi jobul dacă vrei o promovare.” De ce să nu oferim oportunități reale celor care contribuie deja la succesul companiei?
În plus, se discută tot mai des despre confidențialitatea salariilor: este corect să o menținem când la recrutare se cere transparentizarea ofertelor salariale? Sunt multe întrebări care merită dezbătute.
Despre angajații la stat vom discuta într-o postare viitoare, căci și acest subiect necesită o atenție aparte.






Lasă un răspuns