Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Galați a organizat sub coordonarea Instituției Prefectului Județul Galați, o activitate de informare cu privire la efectele consumului de droguri în rândul elevilor din comuna Munteni, județul Galați.
Pe lângă elevi, beneficiari ai acestei activitati au fost și părinții elevilor, precum și cadrele didactice din ciclul gimnazial de învățământ. Au fost prezentate implicațiile de ordin juridic, medical, social și psihologic ale consumului de substanțe interzise și s-au purtat discuții tematice care au avut ca scop conștientizarea pericolului la care se expun tinerii în cazul unei eventuale situații de consum de substanțe interzise

