FACTS#3-Luca Niculescu și testul care începe acum

Pe 21 aprilie 2026 m-am reîntâlnit cu Luca Niculescu.

Eram la Forumul de Educație Financiară organizat la ASE, un eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al Președinției României, la care s-au întâlnit oameni importanți din economie, finanțe și administrație. A fost unul dintre acele evenimente în care, dincolo de fotografii și discursuri, ai ocazia să revezi oameni cu care ai construit, în timp, relații profesionale.

Cu Luca Niculescu am făcut atunci o fotografie pe care o păstrez cu plăcere.

Astăzi, când numele lui este vehiculat pentru funcția de prim-ministru al României, fotografia aceea capătă o altă semnificație. Pentru că eu nu îl cunosc pe Luca Niculescu din ceea ce am citit despre el. Îl cunosc din întâlniri, discuții și contexte profesionale repetate în timp.

Prima noastră întâlnire a fost într-un eveniment organizat la o ambasadă. Știam deja că fusese ambasadorul României la Paris și, recunosc, acest lucru mi-a atras imediat atenția. Parisul este un loc de care mă leagă foarte multe lucruri și am fost curios să-i ascult perspectiva.

Au urmat apoi alte întâlniri, iar discuțiile au devenit din ce în ce mai mult despre economie, administrație și relațiile României cu mediul internațional.

În perioada în care am ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Luca Niculescu era secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe. El ocupa in prezent aceeasi functie

Aveam, așadar, poziții similare, în instituții diferite, dar cu suficiente puncte de intersecție încât să înțelegem foarte bine ce se întâmplă în zona guvernamentală.

Eu aveam atunci mai puțină experiență decât el și am privit întotdeauna această diferență ca pe o oportunitate de a învăța. L-am ascultat. L-am urmărit. Am încercat să înțeleg cum gândește și cum își construiește argumentele.

Și tocmai de aceea opinia mea de astăzi nu este una construită în ultimele zile, odată cu apariția numelui său în discuția pentru funcția de premier. Este rezultatul mai multor ani în care l-am întâlnit în contexte diferite și l-am văzut funcționând profesional.

Un alt moment care mi-a rămas în minte a fost o întâlnire organizată de AmCham – Camera de Comerț Româno-Americană, în care Luca Niculescu a discutat cu reprezentanți ai comunității de business și investitori americani despre România, despre perspectivele economice ale țării și, în mod special, despre importanța aderării la OCDE.

Acolo l-am văzut într-un alt rol. Nu vorbea către politicieni și nici către oameni din administrație. Vorbea către oameni de afaceri care își pun foarte simplu întrebarea: de ce să investesc în România și cât de predictibilă este această țară? Și mi-a plăcut felul în care a abordat discuția. Pentru că știa subiectul. Nu vorbea despre OCDE ca despre un trofeu diplomatic. Îl trata ca pe ceea ce este în realitate: un proces de transformare a modului în care funcționează o economie și instituțiile sale.

Aici cred că se vede cel mai bine valoarea lui Luca Niculescu. Înțelege OCDE Știe etapele, știe indicatorii, știe ce presupune fiecare evaluare și, mai ales, înțelege de ce toate aceste lucruri contează pentru România.

Pentru mine, OCDE nu este un miraj. Este un standard. Iar îndeplinirea acestor standarde înseamnă, în esență, să facem lucrurile mai bine în economie și în administrație.

De aceea, dacă Luca Niculescu va deveni prim-ministru, cred că această experiență poate fi una dintre resursele importante ale mandatului său.

Dar aici începe și provocarea. Până acum l-am văzut într-un mediu în care pregătirea profesională, negocierea și argumentul tehnic au avut un rol esențial.

Funcția de prim-ministru îl va pune într-un cu totul alt tip de presiune. Va trebui să lucreze cu Parlamentul, cu partidele, cu oameni care au obiective diferite, cu un mediu public în care fiecare decizie este interpretată politic.

Și va trebui să facă toate acestea în timp ce economia României traversează un moment complicat.

Aici sunt curios să văd cum va reacționa.

Pentru că îl știu ca pe un om calm, tehnic și foarte bine pregătit. Nu este genul de profesionist care are nevoie să câștige fiecare conversație. Dar funcția de premier nu îți permite întotdeauna luxul unei conversații tehnice. Îți cere să iei decizii și să le aperi.

Iar România are nevoie exact de asta acum. Avem nevoie să reducem deficitul, să recâștigăm încrederea investitorilor, să protejăm investițiile, să folosim fondurile europene și să continuăm reformele necesare pentru aderarea la OCDE.

Sunt obiective măsurabile. Și, pentru un economist, lucrurile sunt chiar mai simple: indicatorii îți arată unde ești, standardele îți arată unde trebuie să ajungi, iar politica publică trebuie să construiască drumul dintre cele două. Aici cred că Luca Niculescu poate avea un avantaj important.

Îl cunosc ca profesionist și am încredere în competența lui. Nu știu dacă va fi un premier pe gustul tuturor. Probabil că nu. Dar nici nu cred că acesta trebuie să fie obiectivul.

După atâția ani în care încrederea în politicieni s-a erodat, România are nevoie de oameni care să poată demonstra că administrația și politica pot fi și despre competență, seriozitate și rezultate.

Dacă va ajunge prim-ministru, îi doresc să aibă forța să rămână fidel modului de lucru pe care l-am văzut la el în toți acești ani. Să nu fie atras în conflicte inutile. Să nu transforme fiecare critică într-un război. Să nu sacrifice obiectivele importante pentru câștiguri politice de moment. Și să aibă capacitatea de a transforma experiența pe care o are într-o Românie care funcționează mai bine.

Eu l-aș vedea premier. Și spun asta tocmai pentru că am avut suficient de multe ocazii să-l cunosc profesional ca să-mi formez propria opinie. Îi doresc să reușească. Pentru el, desigur. Dar mai ales pentru noi.

Pentru că România are nevoie, în acest moment, de un om care știe unde trebuie să ajungem și are experiența necesară pentru a înțelege drumul până acolo.

Iar Luca Niculescu știe acest lucru mai bine decât mulți dintre cei care astăzi vorbesc despre el.